luni, 27 decembrie 2010

Vindecari miraculoase - Prezenta ingerilor

 

O priveliste incantatoare se desfasura inaintea mea

„Când aveam nouă ani, m-am îmbolnăvit dintr-un motiv pe care nu-l cunoşteam. Febra mea era peste 41°C. Medicul m-a consultat de mai multe ori şi, când a devenit evident că situaţia e foarte critică, s-a hotărât să mă interneze în spital. Aceasta nu a produs nici o ameliorare. De-a lungul zilelor următoare febra chiar a  crescut.

Medicii au  făcut toate analizele la care s-au putut gândi, dar nu au descoperit cauza febrei. În final, o echipă de trei sau patru pediatri au decis că era absolut  necesar să se scadă temperatura, altfel creierul ar fi fost afectat. Eram foarte slăbită în acel moment. Auzeam doctorii exprimându-şi îngrijorarea că nu aş mai fi rezistat prea mult cu această febră.

În final, doctorii au hotărât să ia măsuri drastice. M-au dezbrăcat complet şi m-au înfăşurat într-un cearşaf, cu cuburi de gheaţă. Apoi, o asistentă a rămas acolo  şi-mi lua temperatura la câteva minute.

Când am fost complet acoperită am leşinat. Mi se părea că pluteam şi totul în jurul meu era întunecat şi plăcut. Şi apoi a apărut un tunel, cu o lumină foarte orbitoare la capăt.

Am fost ajutată de cineva să urc prin acest tunel. Când am ajuns la capăt, o privelişte încântătoare se desfăşura înaintea mea. Erau peste tot câmpuri cu flori şi un  drumeag în dreapta mea, iar copacii erau vopsiţi cu alb până la jumătate; era şi-un gard alb. Totul părea  minunat.

Iar pe păşunea din parte dreaptă erau cei mai splendizi cai pe care-i văzusem vreodată. Trebuia să trec peste două garduri ca să ajung la aceşti cai, dar la vârsta de nouă ani nu era nici o problemă oriunde ar fi fost să merg.

Am început să merg încolo pe acel drum şi, după  puţin timp, am  observat un fel de lumină albă, o prezenţă prietenoasă care era în urma mea. Prezenţa a spus: „Încotro mergi?”. Iar eu i-am răspuns: „Merg şi eu pe aici”. Iar ea mi-a zis: „Excelent. Te voi însoţi”.

Erau o mulţime de flori pe care nu le mai văzusem niciodată. Le  culegeam în timp ce ne deplasam, întrebând „prezenţa” cum se cheamă fiecare dintre ele.

Şi eu vorbeam cu această lumină orbitoare, care conţinea  toate culorile şi nici o culoare în acelaşi timp. Ea  nu avea nici un fel de faţă sau trăsături, dar asta nu mă deranja. Îmi amintesc cum priveam înapoi, în jos prin tunel, la oamenii adunaţi în jurul patului şi nu-mi păsa că eram aici sus, iar corpul meu era acolo jos. De fapt, mă simţeam foarte bine.

Deci, vorbeam cu această  lumină şi mă minunam asupra acestor cai. Tocmai  pusesem piciorul pe parapetul de deasupra gardului şi mă pregăteam să intru pe păşunea cailor, când o voce de nicăieri a  spus: „Ce caută ea aici?”. Iar lumina a răspuns: “Ea a venit să ia caii.” Iar vocea a vorbit din nou: „Nu e drept. Nu e timpul ei. Trebuie să se întoarcă”.

În acel  moment, m-am prins cu mâna de parapetul gardului, pentru că nu doream să mă întorc. Era ultimul lucru pe care-l voiam. Vocea i-a mai vorbit un pic luminii albe şi au decis că ar trebui să mă întorc. Aşa că m-am aruncat,  într-un acces de furie, asupra gardului şi mi-am înfăşurat mâinile şi picioarele în jurul lui şi nu i-aş fi dat drumul. Vocea doar râdea. „Uite, îl poţi avea mai târziu, dar nu e acum momentul. Căzând pradă unui acces de furie nu te va duce la nimic bun.”

M-am trezit că pluteam deasupra câmpului, întorcându-mă înapoi în tunel. Iar eu continuam să ţip şi să urlu, în timp ce această mână doar mă ghida gentil în jos, prin tunelul prin care am urcat. „De ce nu pot să rămân?” am ţipat. „Pentru că tu ai  altceva  de făcut”, a spus vocea.  A trebuit să mă pliez şi să intru repede în corpul meu.

Îmi amintesc că eram întinsă  în patul meu şi că priveam în sus. Un doctor înspăimântat stătea în picioare alături de patul meu. A suspinat uşurat şi i-a spus unei asistente: „Oh Doamne, s-a întors.”.”
 
Sursa :  http://angelinspir.ro/

Un comentariu:

Link Within

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...