Un miracol, atribuit fostului papă Ioan Paul al II-lea

Beatificarea papei Ioan Paul al II-lea are şanse tot mai mari să fie pusă în practică, un nou pas în această direcţie fiind făcut marţi, odată cu recunoaşterea de către Vatican a unui miracol atribuit fostului suveran pontif, a anunţat presa italiană. 

Potrivit cotidianului Il Giornale şi agenţiei de informaţii religioase i.media, care citează surse de la Vatican, comisia medicală condusă de medicul personal al papei Benedict al XVI-lea, Patrizio Polisca, a considerat ca fiind valid miracolul de care este nevoie pentru continuarea procedurii de beatificare. Comisia a considerat ca fiind miraculoasă vindecarea de maladia Parkinson a călugăriţei franceze Marie Simon-Pierre, o boală de care a suferit şi Ioan Paul al II-lea, decedat pe 2 aprilie 2005, la vârsta de 84 de ani.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, a refuzat să comenteze aceste informaţii, precizând că el se exprimă doar atunci când este vorba de un decret semnat de papă.

Il Giornale afirmă că validarea miracolului a avut loc "înainte de sfârşitul anului 2010".

Dosarul, studiat şi de teologi, trebuie să fie examinat în curând şi de comisia cardinalilor şi episcopilor membri în Congregaţia pentru cauzele sfinţilor. Această reuniune este prevăzută pentru jumătatea lunii ianuarie, a precizat Andrea Tornielli, specialistul Il Giornale în probleme legate de Vatican, care consideră că beatificarea lui Ioan Paul al II-lea ar putea avea loc "înainte de vara acestui an".
Această decizie va aparţine papei Benedict al XVI-lea, căruia îi revine atribuţia de a semna decretul prin care se validează acel miracol şi care va decide data beatificării fostului papă de origine poloneză.
Preşedintele polonez Bronislaw Komorowski a anunţat, pe 16 octombrie 2010, după o întrevedere cu Benedict al XVI-lea la Vatican, că procedurile care vor conduce la canonizarea foarte popularului papă Ioan Paul al II-lea au fost de curând accelerate.
Procedura de canonizare a lui Ioan Paul al II-lea, care a condus timp de 27 de ani Biserica catolică, a fost lansată la scurt timp după decesul acestuia. În timpul funeraliilor papei Ioan Paul al II-lea, numeroşi fideli ai acestuia au strigat: "Santo subito!" ("Sfânt imediat!").
Graţie unei derogări papale faţă de norma în vigoare, ce impune un termen de cinci ani de aşteptare după deces, procedura a fost iniţiată la doar două luni de la moartea papei Ioan Paul al II-lea. Pe 19 decembrie 2009 , Benedict al XVI-lea a semnat un decret prin care predecesorul său a fost declarat "venerabil".

După beatificare, pentru ca Ioan Paul al II-lea să devină sfânt, va fi nevoie ca un al doilea miracol să îi fie atribuit.

Vindecari miraculoase - Prezenta ingerilor

O priveliste incantatoare se desfasura inaintea mea

„Când aveam nouă ani, m-am îmbolnăvit dintr-un motiv pe care nu-l cunoşteam. Febra mea era peste 41°C. Medicul m-a consultat de mai multe ori şi, când a devenit evident că situaţia e foarte critică, s-a hotărât să mă interneze în spital. Aceasta nu a produs nici o ameliorare. De-a lungul zilelor următoare febra chiar a  crescut. Medicii au  făcut toate analizele la care s-au putut gândi, dar nu au descoperit cauza febrei. În final, o echipă de trei sau patru pediatri au decis că era absolut  necesar să se scadă temperatura, altfel creierul ar fi fost afectat. Eram foarte slăbită în acel moment. Auzeam doctorii exprimându-şi îngrijorarea că nu aş mai fi rezistat prea mult cu această febră. În final, doctorii au hotărât să ia măsuri drastice. M-au dezbrăcat complet şi m-au înfăşurat într-un cearşaf, cu cuburi de gheaţă. Apoi, o asistentă a rămas acolo  şi-mi lua temperatura la câteva minute. Când am fost complet acoperită am leşinat. Mi se părea că pluteam şi totul în jurul meu era întunecat şi plăcut. Şi apoi a apărut un tunel, cu o lumină foarte orbitoare la capăt. Am fost ajutată de cineva să urc prin acest tunel. Când am ajuns la capăt, o privelişte încântătoare se desfăşura înaintea mea. Erau peste tot câmpuri cu flori şi un  drumeag în dreapta mea, iar copacii erau vopsiţi cu alb până la jumătate; era şi-un gard alb. Totul părea  minunat. Iar pe păşunea din parte dreaptă erau cei mai splendizi cai pe care-i văzusem vreodată. Trebuia să trec peste două garduri ca să ajung la aceşti cai, dar la vârsta de nouă ani nu era nici o problemă oriunde ar fi fost să merg. Am început să merg încolo pe acel drum şi, după  puţin timp, am  observat un fel de lumină albă, o prezenţă prietenoasă care era în urma mea. Prezenţa a spus: „Încotro mergi?”. Iar eu i-am răspuns: „Merg şi eu pe aici”. Iar ea mi-a zis: „Excelent. Te voi însoţi”. Erau o mulţime de flori pe care nu le mai văzusem niciodată. Le  culegeam în timp ce ne deplasam, întrebând „prezenţa” cum se cheamă fiecare dintre ele. Şi eu vorbeam cu această lumină orbitoare, care conţinea  toate culorile şi nici o culoare în acelaşi timp. Ea  nu avea nici un fel de faţă sau trăsături, dar asta nu mă deranja. Îmi amintesc cum priveam înapoi, în jos prin tunel, la oamenii adunaţi în jurul patului şi nu-mi păsa că eram aici sus, iar corpul meu era acolo jos. De fapt, mă simţeam foarte bine. Deci, vorbeam cu această  lumină şi mă minunam asupra acestor cai. Tocmai  pusesem piciorul pe parapetul de deasupra gardului şi mă pregăteam să intru pe păşunea cailor, când o voce de nicăieri a  spus: „Ce caută ea aici?”. Iar lumina a răspuns: “Ea a venit să ia caii.” Iar vocea a vorbit din nou: „Nu e drept. Nu e timpul ei. Trebuie să se întoarcă”. În acel  moment, m-am prins cu mâna de parapetul gardului, pentru că nu doream să mă întorc. Era ultimul lucru pe care-l voiam. Vocea i-a mai vorbit un pic luminii albe şi au decis că ar trebui să mă întorc. Aşa că m-am aruncat,  într-un acces de furie, asupra gardului şi mi-am înfăşurat mâinile şi picioarele în jurul lui şi nu i-aş fi dat drumul. Vocea doar râdea. „Uite, îl poţi avea mai târziu, dar nu e acum momentul. Căzând pradă unui acces de furie nu te va duce la nimic bun.” M-am trezit că pluteam deasupra câmpului, întorcându-mă înapoi în tunel. Iar eu continuam să ţip şi să urlu, în timp ce această mână doar mă ghida gentil în jos, prin tunelul prin care am urcat. „De ce nu pot să rămân?” am ţipat. „Pentru că tu ai  altceva  de făcut”, a spus vocea.  A trebuit să mă pliez şi să intru repede în corpul meu. Îmi amintesc că eram întinsă  în patul meu şi că priveam în sus. Un doctor înspăimântat stătea în picioare alături de patul meu. A suspinat uşurat şi i-a spus unei asistente: „Oh Doamne, s-a întors.”.”

 

Sursa :  http://angelinspir.ro/

Craciun fericit!