Vindecari miraculoase parintele Arsenie Boca

Pe 29 septembrie anul acesta s-au implinit 100 de ani de la nasterea parintelui Arsenie Boca - "Sfantul Ardealului". Fara sa ma gandesc la acest fapt, am plecat intr-o dimineata de vara catre o biserica din cartierul brasovean Craiter, cu gandul sa intalnesc familia Ramba, vechi ucenici ai marelui monah de la Sambata. Parintele Gheorghe, smerit si sfios, e un om interiorizat, cu care intri mai greu in vorba. Maica preoteasa, Ileana, e mai volubila. Pasind incetisor de la biserica spre casa, imi deapana povestea ei. Tragica si, in acelasi timp, minunata...



Fetita cea oloaga

- Mai intai ar trebui sa va spun ca m-am nascut infirma de ambele picioare. Nu puteam umbla. Am fost al doilea copil din cei noua. Cand m-a nascut mama, femeile din sat i-au spus: "Nu-i da sa manance! Las-o sa moara!". Dar mama a zis: "Daca Dumnezeu asa mi-a dat-o, eu ii dau sa manance. Si-apoi, sa faca Dumnezeu ce-o vrea cu ea!".
La varsta de trei ani si jumatate, m-au dus parintii la doctor, in Brasov, la operatie. M-a operat la un picior, pe urma la celalalt, urmand ca dupa sase luni sa ma mai duca la inca doua-trei operatii. Nu se schimbase aproape nimic. Umblam cu greu, in genunchi si impleticindu-mi picioarele. Era cam prin '38... A venit apoi razboiul. Pe tata l-a concentrat, asa ca am ramas si am crescut oloaga pe langa casa... A venit vremea, m-am dus la scoala. Invatatoarea a zis: "Nu mi-o aduce, ca eu n-o invat carte! Du-o si pune-o in fata sobei, sa-ti bage lemne in foc, ca de-atata-i buna! Altceva nu!". Si tata i-a spus: "Eu am adus-o s-o inveti carte. Daca nu, te dau in judecata!". Asa ca pana la urma m-a primit. M-a invatat, dar era o alta durere: copiii nu voiau sa se joace cu mine. Daca intram in vreun grup sa ma joc cu ei, toti se desparteau si plecau zicand: "Daca si schioapa asta se joaca cu noi, eu nu ma mai joc!". De cate ori m-am dus, dupa scoala, si am plans, ca nu ma voia nimeni...
- Cine va ducea la scoala?

- Mama sau fratele mai mare, sau unul din vecini. Mai paseam asa, impleticindu-mi picioarele. Si asa au trecut doi, trei ani... nu stiu cati ani or fi trecut... In 1949, a venit o verisoara a mamei, care lucra aici, in Brasov, si a zis: "Am gasit la manastire la Sambata un mare proroc: parintele Arsenie. Mergeti sa vedeti - ce va spune el e adevar! Nu trebuie sa vorbesti cu el, ca el iti spune cum te cheama si iti spune tot ce ai pe suflet". S-a dus din casa in casa verisoara asta a mamei, si a spus la lume, si atunci, in anul acela, stiu ca s-au dus la Sambata, la parintele Arsenie, cam 40-50 de familii. Asta a fost prin martie-aprilie.


Binecuvantarea

Prin septembrie, a venit verisoara mamei si a zis: "Da-mi-o pe Lenuta sa o duc la parintele Arsenie!".

Il mutasera de la Sambata la Prislop. Am plecat cu un grup de credinciosi. Verisoara asta m-a ajutat foarte mult - Dumnezeu s-o ierte, c-a murit. Am mers cu trenul pana la Simeria si de acolo a tocmit o caruta. Toti credinciosii au pus bagajele in caruta si pe mine m-au pus peste bagaje, si asa am urcat pana la manastire la Prislop. Am ajuns spre seara. Nu mai stiu unde ne-am culcat - intr-o magazie undeva. Dimineata ne-am sculat si ne-am dus pe pajistea aceea, langa manastire, sa-l asteptam pe parintele Arsenie, sa vina sa ne dea binecuvantarea. Ne-am asezat in sir indian. Eram a cincea, a sasea din rand. O doamna de langa mine mi-a zis: "Ai adus sa-i dai ceva parintelui?". Nu adusesem. Matusa nu-mi spusese despre asta nimic. Atunci, doamna mi-a dat un pachetel cat o cutie de chibrituri - ce-o fi fost in el, nu stiu, pana in ziua de azi! "Da-i-l pe asta! Si cand i-l dai, cere-i ceva!". Stand la rand acolo, apare parintele. Sa ma iertati, dar nu pot sa va povestesc fara lacrimi!... parca-l vad si acum... Mi-e pururea in ochi... Inalt, cu o reverenda alba, cu centura neagra, cu un par negru, pana la umeri, si cu niste ochi albastri-albastri! Ochii aceia te mutau in ceruri, nu stiu cum sa va spun... nu va pot descrie ce-am simtit in ochii dansului... Si parintele a intins mana sa ma binecuvanteze. Am intins si eu mana, cu pachetelul. Eram timida, de la tara, rusinoasa, n-am zis cu voce tare, am zis doar in gand: "Parinte, ajuta-ma sa pot umbla!". Dansul si-a lasat mana in jos, s-a dat inapoi un pas, m-a masurat din cap pana-n picioare si din picioare-n cap, si-a zis: "Bine, ma! Fie!". Mi-a luat pachetelul din mana, eu am inceput sa plang si am iesit afara din rand, iar parintele a trecut mai departe. Au venit niste credinciosi langa mine: "Ce-ai cerut?". Nu le-am spus ce-am cerut, ca era durerea mea. Nu le-am spus! Dar atunci cand mi-a dat binecuvantarea pe cap, am simtit un fior prin sira spinarii. Parintele Arsenie mi-a intarit picioarele de-am putut calca si-am putut umbla.


Pe urmele parintelui Arsenie

- Ati inceput sa mergeti imediat, acolo, la Prislop? 

- Da, acolo, la Prislop. Pe urma, cand am venit acasa, dupa o luna de zile, m-am dus iar la parintele si el mi-a dat o icoana in dar, pe dosul careia a scris: "Dar de la Prislop". Si a scris si anul: 1949. Au trecut anii, apoi. De-acum, mergeam singura la scoala. Eram nelipsita de la biserica, de la aproape toate slujbele. Dar nu l-am mai intalnit pe parintele Arsenie pana in anul 1986. Intre timp, m-am casatorit. Sotul meu e de langa Sambata si il cunoscuse si el pe parintele Arsenie. A fost student la medicina, dar nu si-a putut termina studentia, ca l-au arestat, si a facut pe urma sapte ani de "studentie" la Jilava si la Aiud. Dupa aceea a mers si a dat la Teologie. Am avut doi copii. Dupa ce i-am avut, am vrut neaparat sa ajunga la parintele Arsenie. Stiam de el de la verisoarele sotului meu care mergeau sa il vada la biserica din Draganescu, pe care o picta, sau la Bucuresti. Dar trebuia sa stii precis cand vine si sa mergi in secret. Mai intai am trimis copiii la el, cu verisoara mea. Intr-un an am trimis fata, in celalalt an, de Craciun, baiatul. Acasa, eu tot povesteam de parintele Arsenie, ca are ochii minunat de albastri. Cand s-a dus fata si a vrut sa-i dea un pomelnic parintelui, el era in altar. Si ea s-a gandit: "Mamica tot mi-a spus ca parintele are ochii albastri, dar acuma, uite, are ochelari. Nu pot sa-i vad ochii!". Cand s-a apropiat de parinte, sfintia sa si-a luat ochelarii, s-a uitat la ea si a zis: "Acum e bine? Vezi?". Si atunci, fiica-mea a inceput sa planga si a zis: "Da."
Sotul meu facuse a doua biserica si ne trebuia un pictor. Eu ii scrisesem o scrisoare parintelui, daca poate si daca ii aproba, sa vina sa picteze el biserica. Cand fiica-mea se cauta in buzunar sa scoata scrisoarea, parintele zice: "Las-o acolo, nu o scoate! Spune-i ca nu pot sa merg, nu am voie. Gasiti alt pictor!"

- Fara ca ea sa-i spuna nimic!

- Nimica, nici un cuvant! In anul urmator, am trimis baiatul si cu fata, de Craciun, si pe urma, in '86, m-am hotarat sa mai merg si eu sa-l mai vad o data pe parintele. Am luat-o pe fiica-mea si pe nasa copiilor mei. Ne-am dus cu masina pana in Bucuresti. Era Argesul mare, n-am putut trece mai departe, si trei kilometri a trebuit sa mergem pe jos. Cand am ajuns la Draganescu, era biserica plina de oameni! Parintele, printre ei: "De ce-ati venit, ma, atatia? De ce-ati venit? Doar stiti ca sunt urmarit!". Si atunci, un domn i-a spus: "Da, parinte, stim ca sunteti urmarit. Nu vrem sa va facem rau! Dar n-am venit dintr-un singur loc, am venit de la Cluj, Brasov, Bucuresti, din toate colturile tarii!".
De soba, in biserica, era rezemat un om: "Parinte, am necazuri mari!", zice. "Cati ai omorat, ma?". "Nici unul, parinte!". "Dar cati ai batut?". "Asa mi-a fost meseria...". "Te puteai lasa de meseria asta?". "Da, ma puteam...". "Ei, daca ai facut-o, acuma trage-o!". Nu stiu ce-o fi avut omul ala.

Intalnire la Draganescu

- Este adevarat ce se spune, ca parintele le stia oamenilor necazul, fara ca acestia sa-i spuna nimic?

- Da. Stia tot! S-a dus la o tanara care avea un batic pe cap, si-i da parintele baticul deoparte, iar ea avea o tumoare pe gat. Si zice parintele: "Doare, ma? Doare?". "Ma doare, parinte...". Zice: "Mai trage, mai trage un pic... si noua semintii vor iesi din iad pentru rabdarea ta!". Pe urma li s-a adresat tuturor: "Stau cu fiecare un minut de vorba. Atat". Ce sa stea un minut? Cand ajungeai in fata parintelui, nu se putea sa discuti numai un minut, cu tot necazul ce-l aveai! Atunci parintele s-a urcat pe un taburet, in mijlocul bisericii, si a spus: "Copiii vostri se casatoresc la prima vedere, la a doua vedere... Nu-i bine asa! Mergeti acasa, la parintii fetei, vedeti daca ei sunt credinciosi, daca merg la biserica, daca postesc, daca se roaga. Si, tot asa, sa mearga si parintii fetei la parintii baiatului, sa vada daca is parinti credinciosi. Si numai dupa aceea sa le dati binecuvantarea de casatorie! Nu una, doua, si se casatoresc! Si daca va casatoriti, faceti cati copii va da Dumnezeu! Ca, uite, alea cu fuste crete si lungi fac toti copiii! Maine-poimaine, au sa ne-ntreaca si-au sa predomine in tara asta! Ca voi nu faceti, si ele fac! De aia sunt sanatoase!".

Manastirea Prislop

Cand a venit parintele sa ia pe altcineva din grup, am indraznit si am zis: "Parinte, am fost la Sfintia voastra in 1948. Is patruzeci de ani de atunci! Si mi-ati dat o binecuvantare. Binecuvantarea Sfintiei voastre mi-a purtat de grija, ca m-am casatorit cu un preot".
- Nu i-ati reamintit ca v-a vindecat si ca v-a facut sa mergeti?

- Nu! Si zice: "Si cum va impacati, ma?". Zic: "Foarte bine! Am un baiat, care vrea sa faca a doua facultate". Si scot poza si i-o arat. Se uita la poza: "Da' de ce? Inginer nu-i place?".

- Nu i-ati spus ce meserie avea?

- Nu!

- A stiut el?

- A stiut! "Inginer nu-i place?". "Parinte, e prea mult zgomot in fabrica!". Sta parintele si-si mangaie barba: "Sa nu mai faca a doua facultate, ca se gata calendarul!". Eu am ramas mirata.

Sfarsitul calendarului

- Era 1986?

- 1986...

- Cu trei ani inainte de revolutie...

- Da. Si zice parintele: "Asa cum iti spun: se gata calendarul! Sa nu mai faca alta facultate!". Atunci, eu n-am inteles, dar a spus adevarul. Calendarul comunist se apropia de sfarsit. La despartire i-am spus: "Parinte Arsenie, dati-ne voie sa va sarutam mana, in semn de recunostinta ca mi-ati purtat de grija". Si m-a lasat de i-am sarutat mana. Si a venit si fata mea. Nu voia s-o lase. Zic: "Lasati-o, parinte, pentru mangaierea ei!". A lasat-o. Dupa ea, a venit nasa. Si atunci, dansul si-a tras mana: "Vezi ce-mi faci? Toata lumea vrea sa-mi sarute mana. Dar eu nu-s vrednic! Eu nu-s vrednic!". Dupa ce-am facut patru, cinci pasi, parintele ma striga din nou: "Ai bilete de autobuz?". "Da". Trebuia sa merg din nou trei kilometri pe jos si mi-ar fi fost tare greu. "Vezi ca va trece un autobuz pe aici, un autobuz gol. Fa-i semn sa opreasca si urcati-va. Si vezi, cand iesi pe poarta, nu spune nimic, nu vorbi cu nici o femeie!". Erau multe femei, si la gard, si pe sant - "Nu vorbi cu nici una, mergeti in drumul vostru". Cand am iesit pe poarta, femeile s-au napustit peste noi: "Ce ti-a spus ghicitorul? Ti-a ghicit bine? Ti-a spus adevarul?". N-am vorbit cu nici una nimic. La vreo cincizeci de metri de la poarta, a venit, intr-adevar, autobuzul, ne-am urcat in el si ne-am dus pana la Pantelimon, de unde am luat tramvaiul spre gara. Nu l-am mai intalnit pe parintele niciodata. Asta a fost ultima intalnire.

- Credeti ca parintele Arsenie este sfant?

- Cred! Din toata puterea sufletului meu si a constiintei si a vietii mele, cred ca-i sfant! Pentru ca de cate ori l-am chemat in ajutor, mi-a venit si m-a ajutat. Si cand era in viata, si acuma, dupa ce nu mai este. Si ma rog la Dumnezeu si la Maica Domnului sa-l canonizeze si sa ne dea si noua o particica din moastele lui aici, la Sambata, ca-i prea departe la Prislop. Dar sa-l canonizeze! Sa-l stim acolo, unde-i e locul, alaturi de ceilalti sfinti. Da! Parintele Arsenie este sfant. Merg la mormantul lui mii de oameni.
* * *
La sfarsitul convorbirii cu doamna preoteasa Ileana Ramba l-am rugat si pe parintele Gheorghe sa ne spuna ceva. Am insistat sa vorbeasca despre viata dansului, despre anii grei de suferinta, in temnita comunista. A refuzat. Doar cand l-am rugat sa imi spuna ceva despre parintele Arsenie Boca, a schitat un gest de apropiere de microfon.

Cele zece intrebari

"Eu l-am cunoscut pe parintele Arsenie la Manastirea Sambata. In 1945 absolvisem liceul si s-a organizat acolo un fel de tabara, pentru elevi si studenti. Se faceau anumite lucrari, amenajari de terenuri. S-au facut si niste lacuri in spatele manastirii. Era multa lume. Parintele tinea slujba in fiecare zi. Era cu noi, ne dadea sfaturi, ne indruma, ne supraveghea - eram foarte multumiti si eram toti, bineinteles, credinciosi inca de acasa, ca altfel nu ne-am fi dus acolo. Lucram intr-o zi la o amenajare de teren si pe langa noi era o padure de fagi. La un moment dat, a trecut pe acolo un car incarcat cu lemne. Erau niste tarani din Sambata de Sus. Izbisera caruta intr-un fag si nu puteau sa treaca mai departe. Carul era greu, plin cu lemne. Au incercat sa dea carul la o parte cu un par si n-au reusit. Atunci au luat securile sa taie fagul, sa poata trece carul. Parintele s-a uitat la ei. Cand a vazut ca au luat securile, a spus: "Ce faceti, ma?". "Pai, parinte, nu putem trece. Taiem fagul". "Lasati, mai, fagul sa traiasca! Ia dati parul ala incoace!". A pus parintele mana pe par si a dat singur carul la o parte, ce n-au putut face doi oameni!

- Cum predica parintele Arsenie?

- Parintele predica foarte frumos! Vorbea cu atata duh, cu atata convingere, le transmitea ascultatorilor din harul sau, din intelepciunea lui. Nu se auzea nici un murmur, un zambet, nimica absolut, nici o galagie. Asculta lumea smirna, parca nu se satura: "Mai spuneti, parinte! Mai spuneti-ne ceva!". "V-am spus, mai! M-ati ascultat si sa faceti ce va spun! Ca nu vorbesc degeaba! Eu dau socoteala de voi! Veti fi intrebati: "Unde-ati fost? La Arsenie? Pai, nu v-a invatat?". Eu va invat, dar trebuie sa si ascultati!". O matusa a mea mergea, ca toti fagarasenii si brasovenii, la Sambata. Si-i spune odata parintele: "Tu cheama-ma pe mine doctor, cand ai necazuri, nu te duce la vrajitori!". Ea mai mergea la cate un ghicitor, sa-i spuna necazurile.
Cand eram student la Sibiu, la Teologie, ne era duhovnic parintele Mamina. Ne-am intalnit apoi si in Brasov cu el, multi ani am avut foarte bune relatii. Si imi povesteste odata parintele Mamina: "Am fost la Sambata, la parintele Arsenie. Aveam intentia sa-i pun zece intrebari. Ca de obicei, parintele a vorbit pentru toti, pentru toata lumea care era acolo. Cand s-a terminat, unul si altul mergeau la parintele pentru probleme personale. Parintele zice: "Hai, Mamina, ca la noua intrebari ti-am raspuns, sa-ti raspund si la a zecea!" Si, intr-adevar, cele noua le intelesesem eu din vorbirea lui, dar mi-a raspuns acum si la a zecea. Nu-i spusesem de nici una, dar le cunoscuse pe toate!

Parintele Arsenie Boca trebuie canonizat

- Avea inaintevedere si harul de a lucra minuni!

- Avea, avea! Mi-a spus sotia unui preot, a lui Ioan Pop, Mariana, care si ea a mers mult la Sambata, zice: "Eram odata in Ploiesti si am mers la parintele Arsenie, la Draganescu, cand picta biserica de acolo. Si parintele a spus: "Mai, mergeti repede acasa. Duceti-va acuma la tren! Mergeti repede acasa!". Abia am apucat sa luam trenul, si a venit o furtuna groaznica asupra Bucurestiului, si acolo unde am fost noi. Parintele a stiut ca vine furtuna si ne-a ferit de ea".

- Mai simtiti si astazi ajutorul parintelui Arsenie Boca?

- Cred ca si celor care n-au fost la el le-au fost de folos harul lui si rugaciunile sale, ca le facea pentru toata lumea. A avut o mare influenta asupra credinciosilor din zona, care si acum il cauta la Prislop, la mari praznice, la nasterea parintelui sau la adormirea lui, se duc acolo autocare intregi, multa lume din zona si chiar din alte judete ale tarii. Duhul parintelui este prezent si activ si acuma.

- Credeti ca ar trebui canonizat?

- Cred cu tarie. Cred, cred, cred! Parintele Arsenie Boca trebuie canonizat! Atata lume cere canonizarea! Si minunile lui, din viata si de dupa moarte, cer sa fie canonizat! Dar asta Dumnezeu o va randui, cand va crede El.

SURSA: Revista formula AS, http://www.formula-as.ro/2010/937/spiritualitate-39/parintele-arsenie-boca-in-evocari-o-vindecare-miraculoasa-12932